Dacă vrei să duci o viaţă adevărată, trebuie să începi prin a şti să dăruieşti.
Mulţi îşi încep viaţa gândindu-se la nimic altceva decât cum să primească. A primi nu este o problemă. Poţi să primeşti la nesfârşit. Dar trebuie să fii sigur că dăruieşti, aşa încât să poţi pune totul în mişcare.
În viaţă, problema este că oamenii vor mai întâi să primească.
A venit la mine un cuplu, iar soţul se plângea că soţia lui nu se poartă frumos cu el.
Soţia se plângea că soţul nu-i foarte afectuos cu ea. Fiecare aştepta aşadar de la celălalt să facă primul pas, să facă prima dovadă.
Ce fel de relaţie mai este şi asta? Cât poate dura? Secretul, în orice relaţie, este să dăruieşti tu întai, şi apoi să continui să dăruieşti. Nu te opri ca să aştepţi să primeşti.
Când începi să ţii tabela de marcaj cu cine a dăruit mai mult, jocul s-a terminat. Dacă stai şi zici: „Eu am dat, acum e rândul ei," jocul s-a terminat. Ea pleacă. Poţi să-ţi iei evidenţa şi să te duci cu ea pe cea mai apropiată planetă care se roteşte, poate acolo tabela de marcaj nu funcţionează tot aşa ca aici.
Trebuie să fii dispus să sădeşti sămanţa şi apoi să o îngrijeşti ca să crească. Ce s-ar întampla dacă i-ai spune pămantului: „Dă-mi nişte roade. Dă-mi nişte ierburi"?
Pămantul ţi-ar răspunde, probabil aşa: „Iartă-mă, omule, dar cred că eşti cam nelămurit. Probabil că eşti nou prin părţile astea. Nu aşa merge treaba."
Apoi ţi-ar explica să sădeşti sămanţa. Să ai grijă de ea. S-o uzi şi să afânezi pămantul. Să-l fertilizezi. Să o ocroteşti şi s-o cultivi. Dacă faci bine toate aceste operaţii, îţi vei primi iarba sau rodul cândva, mai tarziu.
Poţi cere de la pămant cât vrei tu, dar nu poţi schimba nimic. Trebuie să-i dăruieşti întruna, să-l cultivi întruna ca să dea roade - iar in viaţă, lucrurile stau exact la fel.
Poţi să caştigi o mulţime de bani. Poţi domni peste regate sau poţi conduce afaceri uriaşe ori stăpâni ţinuturi nesfârşite. Dar dacă faci totul doar pentru tine, nu eşti un om cu adevărat realizat. Nu deţii cu adevărat puterea. Nu eşti cu adevărat bogat.
Dacă ajungi să fii singur în vârful „muntelui de succes", probabil că te vei arunca de acolo.
Vrei să ştii care este cel mai mare miraj al succesului? Că este ca un pisc ce trebuie escaladat, ca un lucru care trebuie luat în stăpânire sau un rezultat neclintit care trebuie realizat.
Dacă vrei să reuşeşti, dacă vrei să-ţi realizezi toate obiectivele, trebuie să te gândeşti la succes ca la un proces, un mod de viaţă, un obicei al minţii, o strategie de viaţă.
Trebuie să ştii ce ai şi trebuie să ştii şi ce pericole te pândesc pe drumul tău.
Trebuie să ştii să-ţi foloseşti puterea cu răspundere şi cu dragoste, dacă vrei să ajungi să fii cu adevărat bogat şi fericit.
Anthony ROBBINS - PUTERE NEMĂRGINITĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu